Vitregiile evenimentelor istorice au facut ca unitatea geopolitica a romanitatii orientale, a straromanilor scoboratori din vestitele neamuri antice ale tracilor si romanilor sa fie sparta in a doua jumatate a mileniului trecut prin patrunderea neamurilor barbare. Ramura sud-dunareana a unitarului corp etnic-romanizat pe altoiul viguros al tracilor-avea sa fie nevoita sa se retraga din fata inaintarii migratorilor, inca pagani, stabilindu-se tot mai in josul Peninsulei Balcanice, unde ii g asim si astazi, in mare numar, respectiv in Serbia, Muntenegru, Macedonia, Bosnia, Bulgaria, Grecia si Albania. Secolele care au urmat au constituit pentru romanii balcanici (numiti VLAHI in izvoarele istorice medievale, MACEDOROMANI, AROMANI sau ARMANI, dar ei insisi designandu-se numai ROMANI), trairea unor timpuri eroice, in care trecerea prin aceasta lume nu se putea concepe decat vorbind graiul parintilor si stramosilor, cultivand traditiile acestora, innobilandu-si existenta prin pastrarea datinilor transmise pe cale orala din tata-n fiu, singularizandu-se prin toate aceste perene virtuti in mijlocul unor mase balcanice de neamuri slave, grecesti, si mulsulmane (sau musulmanizate) fapt remarcat, de-a lungul vremurilor, de numerosi calatori si oameni de stiinta europeni. Ca trasaturi generale, toate sursele documentare si istoriografice surprind trasaturile intrinsece ale unei fizionomii etico-spirituale comune, in multe puncte, cu a romanilor nord-dunareni

In ceea ce priveste unitatea etnica romaneasca in Balcani, ea este concretizata in plan lingvistic de existenta binecunoscutelor patru dialecte ale limbii romane: dacoroman, aroman, meglenoroman, si istroroman. Sintetizand parerile romanistilor in ceea ce priveste limba straromana, sa subliniem ca VLAHII, oriunde se gasesc, in Pind, la Dunare, sau in Carpatii nordici, vorbesc aceeasi limba. Fondul etnic moeso-dacic a fost omogen, romanizarea lucrand pe aceleasi baze atat la nord, cat si la sudul Dunarii. Marturiile calatorilor straini, documente medievale si moderne arhivistice, insumeaza marturii dintre cele mai relevante privind vitalitatea, puterea de creatie materiala si spirituala, capacitatea de penetratie a elementului romanesc sud-dunarean. Din pacate, insa, asprimea mult mai mare a vietii de zi cu zi, insecuritatea cotidiana, privatiunile de toate felurile, impuse de lipsa unei forme politice proprii de organizare si conducere, au accentuat acele trasaturi ce constituiau garantia perpetuarii fiintei etnice a unui popor pentru care salvarea acestuia a constituit suprema ratiune a existentei sale: "mai bine vom muri, decat sa nu mai fim". Ne gandim, din aceasta perspectiva, la acea austeritate a moravurilor si care nu era, in fapt, decat expresia unor caractere puternice, nevoite a se modela si infatisa lumii in imprejurarile vitrege istorice. Ne gandim, la rolul atat de remarcat al femeii valahe sau armane, pastratoare a datinilor si limbii (mai mult decat barbatii nevoiti a se misca intr-un spatiu geografic si spiritual mult mai larg, pentru a-si castiga astfel existenta - parasindu-si, pentru aceasta, des caminul si intrand, in acest chip, in contact cu strainii de neam, limba, credinta). Ne gandim la demnitatea temperamentala innascuta, atat de necesara intr-o lume in care dreptul fortei prima si conditiona, nu de putine ori, chiar conservarea vietii individuale si a comunitatii. Ne gandim la trainicia de caracter, ce mergea pana la sacrificiul de sine; la fidelitatea cuvantului dat, proprie numai unor nobile personalitati si popoare, pentru care onoarea era mai presus de insasi viata. Urmasa a romanitatii orientale, populatia vlaha din Peninsula Balcanica s-a constituit secole de-a randul, prin elementele sale cele mai capabile, laborioase si pline de initiative, in purtatoarea si sustinatoarea unor insemnate activitati economice. Desi majoritatea populatiei vlahe sud-dunarene avea drept ocupatie de capetenie pastoritul , mai ales pana la primul razboi mondial, cand imprejurarile geopolitice facilitau pendularea cu turmele de oi pe spatii intinse din cuprinsul aceluiasi stat, respectiv Imperiul Otoman, in partea sa europeana, aceasta nu era catusi de putin unica indeletnicire principala. Anume trasaturi benefice de caracter - cumpatare, tenacitate, initiativa, onestitate - grefate, in dese cazuri, pe o indemanare innascuta, au concurat la rezultanta unei imagini diversificate, bogate, a indeletnicirilor vlahilor, macedo-romanilor sau aromanilor. Romanii sud-dunareni erau nu numai pastori, ci si mari negustori. Traind intr-un tinut greu de strabatut (Peninsula Balcanica fiind plina de munti si de adancituri) cine se misca cu turmele, ducea si aducea pe cai si pe catari tot felul de marfuri, adica faceau comert. Pe cand celelalte neamuri balcanice stau locului, vlahii si aromanii erau pe toate drumurile. Si trebuiau sa fie deoarece tot ei lucrau lana turmelor, adica erau foarte buni industriasi. Cu postavurile lor puteau imbraca armate intregi. Alaturi de industria rurala, mai aveau si o industrie oraseneasca foarte variata. In afara hotarelor Romaniei, la sud de Dunare, pe langa sarbi, croati, muntenegreni, greci si albanezi, traiesc de sute de ani romani si macedoromani (aromani). Neamul romanesc il intalnim de-a lungul Dunarii, ca si in Valea Timocului, in Banatul "Sarbesc" si in Voivodina, in Macedonia istorica, in Tesalia si Epir, in Albania si in indepartata Peninsula Istria. Este vorba de locuri populate masiv de romani altadata, unde existau sute si sute de sate sau orase cu o populatie preponderent romaneasca. In cadrul Serbiei, in regiunea autonoma Voivodina, traiesc romani, concentrati in Banatul "sarbesc", unde exista numeroase sate si orase cu o numeroasa populatie romaneasca, cum sunt: Uzdin, Straja, Sarcia, Varset, Costei, Novi Sad, Torac, Zrenjanin, Marcovat, Alibunar, Vladimirovat, Seleus, Ovcea, Begheiti, Deliblata, Pancevo si multe altele. De-a lungul Dunarii, de la Kladovo pana la granita cu Bulgaria, in Serbia de nord-est, traieste o numeroasa populatie romaneasca, cu o evolutie specifica, determinata de conditiile aparentei statale si strans legata de istoria romanilor si evolutia tarii de origine, cunoscuti si sub numele de "romanii timoceni" sau vlahi. Centrele mai importante ale lor sunt: Kladovo, Negotin, Zajecear, Boljevac, Despotovac, Svilajinac, Zabari, Malo, Crnjica, Petrovacna Mladi, Zagubica, Bor, Majdonpek, Geanova, Veliko, Gradiste, Pozarevac, etc. Grupul romano-valahilor din nord-estul Serbiei este mult mai numeros decat cel din Voivodina. Despre etnia romaneasca din Bulgaria, din pacate nu exista date precise cu privire la numarul lor. Romanii din Bulgaria traiesc in majoritatea cazurilor in satele din Valea Dunarii. Exista si sate in interiorul tarii, insa cei mai multi sunt concentrati in valea batranului Istru. Se apreciaza ca numarul romanilor ar fi de ordinul sutelor de mii, fiind a treia etnie ca numar, dupa bulgari si turci.